Rudele femeii din Sibiu care a fost dată dispărută în urmă cu două seri au primit o veste teribilă. Trupul său a fost descoperit în apele unei bălți din județul Sibiu. Familia și apropiații se pregătesc acum pentru înmormântare, iar polițiștii încearcă să afle cum a murit aceasta.
Femeia din Sibiu dată dispărută de către soțul ei încă de luni seara a fost găsită moartă în apele unui lac ce este cunoscut ca Balta lui Gilu, informează oradesibiu.ro. Descoperirea înfiorătoare a fost posibilă după ce polițiștii au solicitat sprijinul forțelor specializate din cadrul ISU Sibiu, care au intervenit ieri cu echipaje specializate cu barcă pentru căutarea femeii în apele din jurul localităţii. Acțiunea s-a desfășurat începând cu ora 15:00 și a fost sistată la aproape trei ore din cauza condițiilor de vizibilitate redusă. În cursul acestei dimineți, începând cu ora 09: 00, căutările au fost reluate de către echipajele din cadrul ISU Sibiu și ISU Hunedoara: două echipaje cu barcă și patru scafandri. La o oră însă, trupul ei a fost scos din apele bălții aflată în afara localităţii Colun.
Soțul femeii găsită moartă a decarat că aceasta a plecat de acasă încă de duminică seara și nu s-a mai întors. Îngrijorat că nu dă de ea, bărbatul a alertat autoritățile. În prezent, polițiștii caută indicii ca să afle circumstanțele în care a survenit decesul femeii. De ajutor le va fi și rezultatul autopsiei care le va fi înmânat de medicii legiști.